HomePoliticBUCUREŞTI, (ieri, 21:08)
Primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, a participat în SUA la un eveniment la care au fost prezenţi preşedintele american şi premierul israelian, liderul PSD având timp ulterior şi de un mic şi o bere pe o pajişte în Silver Spring, Maryland, relatează "Gândul".
Vanghelie, la un mic distanţă de Obama: Despre preşedintele Obama ce să spun? E bunDin SUA, primarul Marian Vanghelie a declarat pentru "Gândul": "Despre preşedintele Obama ce să spun? E bun. Altfel se văd lucrurile în realitate. La întâlnire au participat 350 de congresmeni. A fost toată conducerea Americii. România a fost aplaudată, toată delegaţia în frunte cu mine. Totul a fost la superlativ".
După întâlnirea cu marii oameni ai lumii, primarul Vanghelie s-a dus pe pajişte la un picnic. "Picnicul cu mici şi bere a fost al lor. M-au invitat cei de la comunitatea Sfânta Cruce. Am stat cam două, trei ore, am făcut poze cu ei. A fost bine. Oamenii au spus că vor trimite o scrisoare în ţară, că sunt cam nemulţumiţi. Ei mi-au băgat pozele pe bloguri", a mai spus primarul Marian Vanghelie.
Petrecerea la iarbă verde, denumită "Picnic Românesc de Primăvară'', a fost organizată de către Biserica Ortodoxă Română Sfânta Cruce iar meniul a fost unul tradiţional românesc din care n-au lipsit nici micii şi berea. Alături de primarul de la 5 la picnic a participat şi deputatul PSD Oana Niculescu Mizil.
Primarul Daniel Marian Vanghelie a plecat sâmbăta trecută pentru a doua oară în SUA. La plecare acesta a declarat că pe lângă întâlnirea cu Obama şi Netanyahu îl interesează şi posibilii investitori.
"Mă interesează întâlnirile cu agenţiile americane care dau credite pentru societăţile comerciale care pot să vină să investească. Mă interesează să am din nou discuţii pentru a încerca să-i aducem pentru investiţia pe care o dorim în cartierul eco din Ghencea", a mai spus Marian Vanghelie. Marţi, Vanghelie s-a întâlnit cu oameni de afaceri şi posibili investitori americani.
Un jaf armat a avut loc, marţi seară, în sectorul 4 din Capitală, unde o maşină a fost blocată în trafic de mai mulţi bărbaţi mascaţi care au ameninţat cu o armă două persoane şi au furat o borsetă cu 200.000 de lei. citeşte tot
Care sunt averile lucrătorilor vamali reţinuţi în dosarul privind corupţia din portul Constanţa
Directorul Direcţiei Regionale de Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa, Sunai Cadîr, este, aparent, cel mai înstărit dintre lucrătorii vamali din "gruparea Mironescu", având două case, în Constanţa şi în Valul lui Traian, prima, construită în regie proprie în 2010, având 322 de metri pătraţi. citeşte tot
Erupţia vulcanului islandez: Cinci sute de zboruri anulate marţi în Europa din cauza norului de cenuşă
Aproximativ 500 de zboruri au fost anulate marţi în Europa din cauza trecerii, prin nordul Marii Britanii, a norului de cenuşă provocat de erupţia vulcanului islandez Grimsvötn, a anunţat marţi după-amiază organizaţia europeană pentru securitate aeriană, Eurocontrol. citeşte tot
Berlusconi este aşteptat luni la Bucureşti, pentru discuţii cu Boc şi reuniune interguvernamentală
Prim-ministrul italian, Silvio Berlusconi, este aşteptat să vină la Bucureşti la începutul săptămânii viitoare, pentru discuţii cu premierul Emil Boc şi o reuniune interguvernamentală româno-italiană la care vor participa miniştri din cele două guverne, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale. citeşte tot
Confiscări de 10 mil. euro la vama Constanţa, în perioada grupării Mironescu. Ce confiscau vameşii: ţigări Ashima, jucării "Winnie the Pooh" sau "Hannah Montana"
Valoarea bunurilor confiscate în vămile din Constanţa în perioada în care "gruparea Mironescu" ar fi comis faptele de care cei vizaţi în dosar sunt acuzaţi este, potrivit comunicatelor de presă publicate pe site-ul Autorităţii Naţionale a Vămilor (ANV), de puţin peste zece milioane de euro. citeşte tot
Doru Buşcu şi Sabina Fati s-au înscris la licitaţia pentru vânzarea publicaţiei Academia Caţavencu
Doru Buşcu, director editorial Academia Caţavencu, şi jurnalista Sabina Fati s-au înscris la licitaţia publică cu strigare organizată joi, începând cu ora 13.00, de lichidatorul judiciar General Group Expert SRL al societăţii Caţavencu SA, în care va fi licitată şi marca "Academia Caţavencu". citeşte tot
Vîntu şi Cezar, la un pas de a fi eliberaţi
Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a decis ca Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar să fie judecaţi în stare de libertate, însă cei doi rămân în arest întrucât Parchetul a declarat recurs, care va fi soluţionat de Tribunalul Capitalei. citeşte tot
Igaş cere DGIPI anchetă internă în cazul lui Laurenţiu Mironescu
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a cerut, marţi, conducerii DGIPI demararea unei anchete interne vizând unele structuri privind îndeplinirea atribuţiilor de serviciu în cazul lui Laurenţiu Mironescu la numirea sa în minister şi pe durata exercitării funcţiei de secretar general. citeşte tot
Vameşii Biroului Constanţa Sud Agigea, filmaţi cu microcamere montate în monitoarele calculatoarelor
Procurorii anticorupţie au depus la dosarul, în care este inculpat senatorul PDL Mircea Banias, numeroase interceptări telefonice, dar şi ambientale obţinute cu ajutorul unor microfoane şi microcamere montate în monitoarele calculatoarelor vameşilor de la Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea. citeşte tot

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu