HomeExterne
DUBLIN, (astăzi, 08:19)Preşedintele american, Barack Obama, începe luni un turneu european de o săptămână, cu o primă escală în Irlanda, unde va vizita locul de naştere a unuia dintre strămoşii săi.
Obama vizitează în Irlanda satul natal al unuia dintre strămoşii săi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)Avionul preşedintelui american va ateriza la ora locală 9.45 (11.45, ora României) la Dublin, unde Obama se va întâlni cu omologul său irlandez, Mary McAleese, şi cu premierul Enda Kenny.
El va vizita, împreună cu soţia sa, şi satul Moneygall, situat la 130 de kilometri sud-vest de Dublin, locul natal al lui Falmouth Kearney, unul dintre strămoşii săi.
Pentru vizita lui Obama au fost invitaţi cei 350 de locuitori din Moneygall şi de la fermele situate în apropiere, iar printre invitaţii de onoare se numără Henry Healy, un contabil în vârstă de 26 de ani, văr îndepărtat al preşedintelui american.
Vizita la Moneygall nu va dura mai mult de o oră, după care Obama va reveni la Dublin, unde urmează să susţină un discurs în aer liber în centrul oraşului, la care sunt aşteptate zeci de mii de persoane. Printre temele discursului s-ar putea număra imigraţia, un subiect cu importanţă majoră în Irlanda, în condiţiile în care aproape 34 de milioane de americani au strămoşi irlandezi.
Autorităţile irlandeze au luat măsuri stricte de securitate, la două zile după un atentat comis în Irlanda de Nord şi după ce forţele speciale americane l-au ucis, la 2 mai, pe liderul al-Qaida, Osama ben Laden, într-un raid în Pakistan. Şi disidenţii republicani nord-irlandezi, care susţin alipirea Irlandei de Nord la Republica Irlanda, rămân activi în regiune, ei declanşând mai multe alerte de securitate săptămâna trecută, în timpul vizitei reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.
Obama va petrece noaptea de luni spre marţi la reşedinţa ambasadorului american, după care va pleca la Londra, pentru o vizită de trei zile, în timpul căreia va fi găzduit la Palatul Buckingham.
Turneul său va continua în Franţa, unde va participa la summitul G8, şi în Polonia.
Fostul director al Fondului Monetar Internaţional (FMI) a căutat compania a două angajate ale hotelului Sofitel din Manhattan, cu o zi înainte de presupusa tentativă de viol asupra unei cameriste, potrivit unei surse din poliţie apropiată anchetei, relatează CNN. citeşte tot
Directorul general adjunct al Grupului Nave al Poliţiei de Frontieră Constanţa, adus la DNA
Directorul general adjunct al Grupului Nave al Poliţiei de Frontieră Constanţa, Adrian Pătraşcu, a fost adus de poliţie la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), pentru a fi audiat în dosarul în care luni au fost făcute zeci de percheziţii privind infracţiuni de contrabandă şi evaziune fiscală. citeşte tot
Au început înscrierile pentru bacalaureat. Vezi calendarul examenului
Elevii din clasele a XII-a şi a XIII-a se pot înscrie, de luni până vineri, la examenul de bacalaureat sesiunea de vară, care va începe în 6 iunie cu probele orale. citeşte tot
Preşedintele Băsescu participă la Congresul Curţilor Constituţionale Europene
Preşedintele Traian Băsescu a sosit luni la Congresul Curţilor Constituţionale Europene, organizat la Bucureşti. Curtea Constituţională a României găzduieşte, între 23 şi 25 mai, lucrările celui de-al XV-lea Congres al Conferinţei Curţilor Constituţionale Europene, eveniment cu ample semnificaţii pentru activitatea lor, în asigurarea supremaţiei principiilor constituţionale. citeşte tot
Zone aeriene afectate din cauza norului de cenuşă de la vulcanul islandez
Zborurile între Norvegia continentală şi arhipelagul Svalbard (Spitzberg), în Arctica, urmează să fie suspendate, iar o mică parte din spaţiul aerian al Groenlandei, teritoriu autonom al Danemarcei, va fi închisă până luni, ora 14.00 (15.00 ora României) din cauza norului de cenuşă provenind de la vulcanul islandez Grimsvotn. citeşte tot
Ce averi au senatorul PDL Mircea Banias şi secretarul general al MAI Laurenţiu Mironescu
Senatorul Mircea Banias, susţinător al lui Vasile Blaga la şefia PDL şi candidat la un post de vicepreşedinte al partidului, are, conform declaraţiei de avere, trei terenuri, două apartamente, o casă de locuit pe faleza nord din Constanţa, precum şi peste 480.000 de lei în conturi. citeşte tot
Care sunt condiţiile în care locuinţa unui parlamentar poate fi percheziţionată
Locuinţa unui parlamentar nu poate fi percheziţionată, iar acesta nu poate fi reţinut sau arestat fără încuviinţarea Camerei din care face parte, se arată în Constituţia României. Locuinţa unui parlamentar poate fi percheziţionată fără încuviinţarea Camerei din care face parte numai ca urmare a unei infracţiuni flagrante, a declarat Preşedintele Comisiei Juridice a Senatului, Toni Greblă. citeşte tot
75 la sută din oraşul american Joplin a dispărut în urma unei tornade - VIDEO
Oraşul Joplin din statul american Missouri a fost devastat în proporţie de 75 la sută de tornada de duminică noaptea, soldată cu morţi şi răniţi, relatează CNN. citeşte tot
Cannes 2011: Vezi lista completă a câştigătorilor celei de-a 64-a ediţii a Festivalului de Film
Pelicula "The Tree of Life" de Terrence Malick a fost distinsă, duminică, cu Palme d'Or, cel mai important premiu al Festivalului Internaţional de Film de la Cannes, desfăşurat anul acesta între 11 şi 22 mai. citeşte tot

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu