HomeExterne
TEHERAN, (astăzi, 09:52)Cel puţin o persoană a murit şi alte zece au fost rănite, marţi, în urma unei explozii produse la rafinăria Abadan, în cursul unei vizite a preşedintelui iranian, Mahmoud Ahmadinejad, relatează presa iraniană.
Cel puţin un mort şi zece răniţi într-o explozie la o rafinărie iraniană, în timpul unei vizite a preşedintelui Ahmadinejad (Imagine: Mediafax Foto/AFP)Programul lui Ahmadinejad nu a fost perturbat de incident, el susţinând ulterior un discurs transmis în direct de televiziunea de stat.
Explozia produsă la cea mai mare rafinărie din Iran s-a soldat "cu cel puţin un mort şi zece răniţi", a anunţat agenţia Mehr, făcând referire la un accident ale cărui cauze sunt anchetate în prezent.
Agenţia Fars a precizat că explozia a fost provocată de "probleme tehnice" şi a fost urmată de un incendiu care a fost deja stins.
Incidentul nu a determinat modificarea programului lui Ahmadinejad, care urmează să inaugureze o nouă unitate de producţie de combustibil în cadrul rafinăriei.
Scriitorul, romancierul şi dramaturgul Fănuş Neagu, care a murit în noaptea de luni spre marţi, din cauza unui cancer, a fost unul dintre cei mai talentaţi autori contemporani, care va rămâne în memoria cititorilor cu volume precum "Frumoşii nebuni ai marilor oraşe" sau "Dincolo de nisipuri". citeşte tot
Procurorii au reţinut 50 de persoane în cazul importurilor din Portul Constanţa
Procurorii anticorupţie au emis, în noaptea de luni spre marţi, 50 de ordonanţe de reţinere în cazul importurilor din Portul Constanţa, potrivit avocatului Liviu Moldovan, singurul cercetat în stare de libertate fiind senatorul Mircea Banias. citeşte tot
Cel puţin 116 morţi în urma tornadei din statul american Missouri - VIDEO
Cel puţin 116 persoane au murit, luni, în urma tornadei care a devastat oraşul Joplin din statul american Missouri, unde echipele de intervenţie încearcă în continuare, marţi dimineaţă, să găsească supravieţuitori. citeşte tot
ADN-ul lui Dominique Strauss-Kahn, identificat pe îmbrăcămintea cameristei de la Sofitel
Analizele de laborator au confirmat prezenţa ADN-ului fostului director general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, pe bluza femeii care l-a acuzat de agresiune sexuală, au declarat surse citate de postul de televiziune american NBC. citeşte tot
Severin: În cazul meu este o înscenare. Victima este opinia publică, la fel ca şi la Strauss-Kahn
Europarlamentarul Adrian Severin a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, după audierea în Comisia JURI, că doreşte clarificarea cazului său, acuzând "manevre absolut asemănătoare şi de înscenări absolut din aceeaşi familie" ca în cazul lui Dominique Strauss-Kahn. citeşte tot
Igaş: Miniştrii şi secretarii de stat vor fi evaluaţi periodic - dacă nu corespund, vor fi înlocuiţi
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a declarat, luni, după şedinţa BPN al PDL, că miniştrii şi secretarii de stat urmează să fie evaluaţi periodic şi, în cazul în care nu corespund, vor fi înlocuiţi. citeşte tot
Pătraşcu, directorul adjunct al Grupului Nave al Poliţiei de Frontieră Constanţa, ar fi urmat să furnizeze informaţii clasificate în schimbul unor produse din China
Directorul adjunct al Grupului Nave al Poliţiei de Frontieră Constanţa, Adrian Pătraşcu, este acuzat de luare de mită în ancheta ce-l vizează pe Mircea Banias, fiind suspectat că ar fi urmat să divulge unor persoane informaţii clasificate ca secret de serviciu, în schimbul unor produse din China. citeşte tot
Baconschi vrea să-l dea în judecată pe Antonescu: "Gluma s-a îngroşat prea mult"
Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat luni la TVR 1 că intenţionează să îl dea în judecată pe preşedintele PNL, Crin Antonescu, pentru acuzaţiile acestuia referitoare la fraudarea votului la ambasada României din Paris la prezidenţialele din 2009. citeşte tot
Dominique Strauss-Kahn: Am demisionat pentru a feri FMI de coşmarul pe care îl trăiesc eu
Dominique Strauss-Kahn afirmă că a demisionat din funcţia de director-general al FMI pentru a feri instituţia de "coşmarul" pe care îl trăieşte el, reiterând că este nevinovat, conform unei scrisori trimise instituţiei internaţionale. citeşte tot

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu