miercuri, 27 aprilie 2011

Un român a fost deţinut câteva luni într-un penitenciar din Italia în locul unui conaţional

birou notarial

HomeExterneROMA, (ieri, 23:33)

Un român a petrecut câteva luni într-o închisoare din Italia în locul unui conaţional, autorităţile confundându-i identitatea pentru că avea asupra sa paşaportul unui prieten condamnat la 15 ani de închisoare, informează site-ul Notizie.Virgilio.it.

Un român a fost deţinut câteva luni într-un penitenciar din Italia în locul unui conaţional (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Românul Ion D., în vârstă de 41 de ani, a stat câteva luni în detenţie în locul conaţionalului său Gheorghe S., în vârstă de 42 de ani, condamnat la 15 ani de închisoare pentru crimă şi tâlhărie.

Ion D. a fost arestat pentru că avea asupra sa paşaportul prietenului său, cu care locuise împreună în provincia Treviso (nordul Italiei).

Românul a fost eliberat abia după ce a fost identificat formal pe baza amprentelor şi în urma unei decizii a Curţii cu Juri din Treviso.

Taguri:ITALIA , ROMÂN , penitenciar Ion Ilie Cezar, reţinut alături de Vîntu pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă, dus în arest Imaginea articolului Ion Ilie Cezar, reţinut alături de Vîntu pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă, dus în arest

Ion Ilie Cezar, reţinuţ alături de Sorin Ovidiu Vîntu pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă, a fost dus, miercuri noapte, în arestul Direcţiei Cercetări Penale, propunerea procurorilor de arestare preventivă a celor doi urmând să fie dezbătută joi, la Judecătoria sectorului 1. citeşte tot

Mihai Necolaiciuc, arestat în toate cele trei dosare dezbătute miercuri Imaginea articolului Mihai Necolaiciuc, arestat în toate cele trei dosare dezbătute miercuri

Mihai Necolaiciuc va fi arestat în toate cele trei dosare dezbătute miercuri, două instanţe ale Judecătoriei sectorului 1 confirmând legalitatea măsurii preventive dispuse în cazul fostului director al CFR. citeşte tot

Un bărbat a şantajat oficialii Dacia ca să nu trimită concurenţei date tehnice despre Duster Imaginea articolului Un bărbat a şantajat oficialii Dacia ca să nu trimită concurenţei date tehnice despre Duster

O persoană din Mioveni a şantajat conducerea Automobile Dacia cu dezvăluirea către companii concurente a unor detalii din procesul de fabricaţie a Dacia Duster, acesta susţinând că a găsit în curtea uzinei un memory stick care conţinea astfel de informaţii, scrie "Gândul". citeşte tot

Boc: Ministerul Muncii aparţine PDL şi rămâne al PDL Imaginea articolului Boc: Ministerul Muncii aparţine PDL şi rămâne al PDL

Premierul Emil Boc a declarat, miercuri seară, la Constanţa, că Ministerul Muncii a fost şi va rămâne al PDL pentru că "textul Constituţiei" nu permite remanieri care să schimbe compoziţia politică a Guvernului. citeşte tot

Corneliu Porumboiu, în juriul competiţiei de scurtmetraj la Festivalul de la Cannes Imaginea articolului Corneliu Porumboiu, în juriul competiţiei de scurtmetraj la Festivalul de la Cannes

Regizorul Corneliu Porumboiu va face parte din juriul secţiunii Cinefondation şi al competiţiei de scurtmetraj la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes, desfăşurat între 11 şi 22 mai, informează Hollywood Reporter. citeşte tot

Sorin Ovidiu Vîntu, audiat de procurorii Parchetului instanţei supreme Imaginea articolului Sorin Ovidiu Vîntu, audiat de procurorii Parchetului instanţei supreme

Sorin Ovidiu Vîntu este audiat de procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instituţia refuză însă să dea detalii în legătură cu prezenţa omului de afaceri în faţa procurorilor. citeşte tot

Boc către Udrea: Dacă staţi să tot negociaţi pentru drumuri, turiştii vor sta mereu în ambuteiaje Imaginea articolului Boc către Udrea: Dacă staţi să tot negociaţi pentru drumuri, turiştii vor sta mereu în ambuteiaje

Premierul Emil Boc i-a reproşat, miercuri, ministrului Elena Udrea faptul că sunt întârziate lucrările la un drum judeţean din Constanţa, întrebând-o cine plăteşte finanţarea şi spunându-i: "ministerul să îi cheme rapid pe cei autorizaţi că, dacă tot negociaţi, turiştii vor sta mereu în ambuteiaje". citeşte tot

Teo Trandafir s-a întors în ţară. Se simte bine şi abia aşteaptă să-şi vadă fetiţa Imaginea articolului Teo Trandafir s-a întors în ţară. Se simte bine şi abia aşteaptă să-şi vadă fetiţa

Deputatul PDL Teo Trandafir s-a întors, miercuri, în ţară, după mai bine de trei luni de spitalizare la Clinica AKH din Viena, se simte bine şi a mers acasă, a declarat pentru MEDIAFAX doctorul Gabriel Smarandache, coordonatorul echipei medicale care s-a ocupat de cazul acesteia. citeşte tot

Ioan Neculaie, patronul FC Braşov, condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare Imaginea articolului Ioan Neculaie, patronul FC Braşov, condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare

Omul de afaceri Ioan Neculaie, patronul FC Braşov, a fost condamnat de Judecătoria Braşov la patru ani de închisoare cu suspendare pentru infracţiunea de tulburare de posesie, sentinţa nefiind definitivă şi fiind deja atacată cu recurs. citeşte tot

Birou Notarial Bucuresti

Baloane

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu