HomeEconomicBUCUREŞTI, (astăzi, 08:00)
Cel mai "leneş" segment al pieţei imobiliare rămâne cel al locuinţelor, astfel că în timp ce dezvoltatorii de malluri au reînceput investiţiile, iar pe piaţa de birouri sunt semnate tranzacţii noi în fiecare săptămână, investitorii în proiecte rezidenţiale rămân încă în aşteptare, pentru a vedea ce direcţie vor lua preţurile.
Se scumpesc apartamentele dacă economia revine pe creştere? (Imagine: Mediafax Foto)În luna aprilie se vor împlini trei ani de când preţurile locuinţelor au început să scadă, în timp ce economia a trecut prin doi ani de recesiune. Guvernul, dar şi economiştii se aşteaptă la revenirea pe creştere a PIB-ului în acest an, iar mai mulţi consultanţi, începând cu şeful ANEVAR, susţin că despre creşteri de preţuri la locuinţe se poate vorbi doar după revenirea economiei. În cazul în care scenariul de reintrare pe creştere economică se adevereşte, ce evoluţie vor avea preţurile apartamentelor?
"Există fără îndoială o corelaţie între evoluţia economiei şi preţurile apartamentelor, în sensul că o perioadă de creştere a PIB-ului este de cele mai multe ori însoţită şi de o apreciere a valorilor de tranzacţionare a locuinţelor. Aceasta nu este însă imediată, astfel că este puţin probabil să asistăm la o majorare spectaculoasă a preţurilor chiar după primul trimestru de creştere a economiei. Consider că oamenii se angajează în achiziţii de durată, cum este cazul locuinţelor, doar după câteva trimestre consecutive de creştere, care le pot readuce optimismul", spune Aurelian Dochia, analist financiar.
Citeşte mai multe despre posibilitatea scumpirii apartamentelor pe www.zf.ro.
Taguri:APARTAMENTE , SCUMPIRE , ECONOMIE , TEASER Olt: 200.000 euro găsiţi la unul din imobilele verificate. Percheziţiile se extind şi la Bucureşti
Anchetatorii au găsit, în timpul percheziţiilor în peste 13 locaţii din Drăgăneşti-Olt şi Slatina, la unul dintre imobilele unuia dintre fraţii lui Bercea Mondial, 200.000 de euro, procurorii Parchetului Tribunalului Olt extinzând cercetările şi la locuinţele din Bucureşti ale lui Sandu Anghel. citeşte tot
Trei angajaţi care lucrau la reactorul 3 al centralei Fukushima au fost iradiaţi
Trei angajaţi ai centralei Fukushima care lucrau la reactorul 3 au fost iradiaţi, a anunţat joi Agenţia japoneză pentru siguranţă nucleară. citeşte tot
Bulgaria şi România ar putea adera la Schengen până la sfârşitul lui 2011
Bulgaria şi România ar putea adera la spaţiul Schengen până la sfârşitul anului 2011, a declarat, miercuri, la Berlin, secretarul de stat din Ministerul german de Externe Werner Hoyer, relatează Sofia Echo în pagina electronică de joi. citeşte tot
Preşedintele PE promite "toleranţă zero" în privinţa corupţiei în rândul eurodeputaţilor
Preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, a promis "toleranţă zeră" în privinţa corupţiei în rândul eurodeputaţilor, în deschiderea, miercuri, a unei sesiuni la Bruxelles, referindu-se la scandalul "bani pentru amendamente" descoperit de Sunday Times, relatează BBC News Online. citeşte tot
Tiruri ale apărării antiaeriene şi mai multe explozii, la Tripoli
Tiruri ale apărării antiaeriene şi mai multe explozii puternice au fost auzite joi dimineaţă la Tripoli, în a şasea zi a ofensivei conduse de coaliţia internaţională. Apărarea antiaeriană a intrat în funcţiune la ora 04.30 GMT (06.30, ora României) şi mai multe explozii au fost auzite ulterior, potrivit unui jurnalist AFP, care însă nu a fost în măsură să precizeze originea exploziilor. citeşte tot
Electricitatea, restabilită parţial în sala de control a reactorului 1 de la Fukushima
Electricitatea a fost restabilită parţial, joi, în sala de control a reactorului 1, al centralei Fukushima din nord-estul Japoniei, a anunţat Agenţia pentru siguranţă nucleară. citeşte tot
Olt: Descinderi ale poliţiştilor la locuinţele lui Bercea Mondial şi ale rudelor sale
Peste 200 de poliţişti şi jandarmi din judeţul Olt au descins, joi dimineaţă, în mai multe locuinţe aparţinând lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, şi fraţilor săi, cercetările făcându-se pentru evaziune fiscală şi spălare de bani. citeşte tot
Băsescu: Dacă se pierde majoritatea,care credeţi că va fi soluţia propusă? Premier independent
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la Realitatea TV, că dacă se pierde majoritatea în Parlament, soluţia pe care o va propune clasei politice va fi un premier independent, rămânând de văzut dacă partidele vor accepta. citeşte tot
Băsescu: Cazul Severin, dovada că avem corupţie la cel mai înalt nivel politic
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la Realitatea TV, că ceea ce s-a întâmplat în cazul europarlamentarului Adrian Severin dovedeşte că avem corupţie la cel mai înalt nivel politic. citeşte tot
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu