luni, 28 martie 2011

FOCUS: Mari actori ai scenei româneşti, onoruri şi tarot, de Ziua Mondială a Teatrului la Bucureşti

birou notarial

HomeCultură-MediaBUCUREŞTI, (astăzi, 08:59)

Mari actori ai scenei româneşti, precum Mircea Albulescu, Ion Lucian şi Tora Vasilescu, au sărbătorit duminică Ziua Mondială a Teatrului, unii primind diplome din partea Primăriei Capitalei şi trăgând cărţi de tarot în cadrul unui spectacol interactiv ce le-a fost dedicat.

FOCUS: Mari actori ai scenei româneşti, onoruri şi tarot, de Ziua Mondială a Teatrului la Bucureşti (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Evenimentul festiv organizat la Bucureşti de Teatrul Metropolis cu ocazia sărbătorii internaţionale a artei teatrale a avut loc în Club Prometheus, printre participanţi numărându-se actorii Ion Lucian, Mircea Albulescu, Eugen Cristea, Lamia Beligan şi regizorul Alexa Visarion, cărora li s-a alăturat primarul Capitalei, Sorin Oprescu, pentru a împărţi diplome In Honoris unor actori care şi-au serbat sau îşi vor serba ziua de naştere în acest an: Ion Besoiu, în vârstă de 80 de ani, George Motoi, în vârstă de 75 de ani, Violeta Andrei, în vârstă de 70 de ani, Eugenia Maci, Tora Vasilescu şi Radu Gheorghe, în vârstă de 60 de ani.

Teatrul Metropolis a iniţiat acest proiect de celebrare a marilor artişti sub egida "Seniori ai teatrului şi filmului românesc", demers ce include realizarea bulevardului celebrităţilor - Walk of Fame - din Capitală, pe care au fost inaugurate, de la începutul anului, stele cu numele actorilor Florin Piersic, în ianuarie, la împlinirea vârstei de 75 de ani, Victor Rebengiuc, care a împlinit 78 de ani în februarie, şi Radu Beligan, a cărui stea a fost dezvelită chiar duminică, de Ziua Mondială a Teatrului.

Duminică seară, în Club Prometheus, directorul Teatrului Metropolis, George Ivaşcu, le-a urat "La mulţi ani!" tuturor artiştilor de teatru şi film şi i-a mulţumit lui Sorin Oprescu că este alături de "familia" actorilor la "sărbătoarea firească a teatrului românesc". De asemenea, Ivaşcu a ţinut să-l prezinte şi să-l invite pe scenă pe Emanuel Papagheorghiu, directorul Direcţiei de Cultură a Primăriei, despre care a spus că este mereu alături de teatrele din Bucureşti "într-un mod discret şi subtil".

Sorin Oprescu a luat cuvântul citându-l pe Orson Wells, care spunea că, din cauză că are părul alb şi stă în spate la teatru, lumea se aşteaptă să spună lucruri interesante. "Asta probabil c-aşteaptă şi lumea de la mine. E bine când rolul meu este să dau diplome din partea Primăriei pentru nişte valori atât de mari, nu am cum să spun niciodată că este ceva suficient de spiritual sau de inteligent", a spus Oprescu, aducând apoi un elogiu actorilor. "Daţi-mi voie să nu mă iau prea în serios eu însumi şi să tac şi, pe măsura posibilului, împreună cu dumneavoastră, să stau în spate la teatru şi să-i aplaud pe aceşti oameni", a spus primarul.

El le-a oferit apoi diplome şi flori actorilor sărbătoriţi - Violeta Andrei, Tora Vasilescu, George Motoi şi Radu Gheorghe, care a distrat audienţa rotind în aer buchetul de flori şi adresându-li-se lui Oprescu şi Ivaşcu: "Vă mulţumesc domnule primar, vă mulţumesc domnule director general... domnule general". Luând apoi un ton serios, el şi-a exprimat recunoştinţa faţă de colegii "mai mari" de la care a învăţat şi are în continuare de învăţat.

Eugenia Maci şi Ion Besoiu nu au putut fi prezenţi la eveniment, ambii aflându-se pe scenă duminică seară, Besoiu chiar la Teatrul Metropolis, după cum a anunţat amuzat George Ivaşcu. La rândul său, Oprescu a spus că a fost coleg de bancă în clasa I cu Eugenia Maci.

După decernarea premiilor, Ivaşcu a rostit motto-ul pregătit pentru eveniment - "Teatrul este un pod între om şi om într-un ocean de singurătate" - şi a mulţumit tuturor celor prezenţi.

A urmat prezentarea unui fragment din spectacolul Teatrului Metropolis "Jazzy Tarrot", în care opt tineri actori au cântat şi-au dansat pentru seniorii sărbătoriţi, însă numai după ce aceştia alegeau câte o carte de tarot. Mircea Albulescu a nimerit Magicianul, Radu Gheorghe - Pustnicul, Tora Vasilescu - Soarele, Ion Lucian - Împăratul, iar Sorin Oprescu - Justiţia. Ultima carte, care era Steaua, i-a fost dedicată lui George Ivaşcu.

Fiecare carte dădea de altfel tema cântecului care urma, acordurile variind între jazz, swing, twist, bossa nova, gospel şi muzică contemporană. Toate melodiile din spectacol sunt compoziţii ale lui Mircea Tiberian, care îi acompaniază de altfel pe interpreţi la pian.

Spectacolul "Jazzy Tarot" va fi prezentat în Club Prometheus, ca şi alte producţii ale Teatrului Metropolis, în cadrul programului Alternativ. Din 5 aprilie, spectacole precum "Edith Piaf", "Zaruri şi cărţi", "Cum m-am lăsat", "Celălalt, "Pagini din Craii de Curtea Veche" se mută pe această scenă în serile de marţi, miercuri şi duminică.

Instituită în 1961, de Institutul Internaţional de Teatru, Ziua Mondială a Teatrului este sărbătorită pe 27 martie în lumea întreagă.

(Material realizat de Laura Mitran, laura.mitran@mediafax.ro)

Taguri:ZIUA TEATRULUI , PREMII , PETRECERE Wikileaks - Ambasada SUA: Sectorul energetic românesc, printre cele mai predispuse la corupţie Imaginea articolului Wikileaks - Ambasada SUA: Sectorul energetic românesc, printre cele mai predispuse la corupţie

Ambasada SUA prezenta, într-o telegramă din 2006, contextul în care a izbucnit scandalul de spionaj ce i-a avut în centrul pe Şereş, Nagy, Stancev şi Benyatov, arătând că sectorul energetic este unul dintre dintre cele mai intens manipulate şi predispuse la corupţie sectoare din economia României. citeşte tot

Gitenstein: Nu am niciun comentariu, telegramele vorbesc de la sine Imaginea articolului Gitenstein: Nu am niciun comentariu, telegramele vorbesc de la sine

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat, luni, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor, că nu are niciun comentariu legat de telegramele atribuite misiunii diplomatice care au apărut în presă, adăugând că acestea "vorbesc de la sine". citeşte tot

Nivel al iodului radioactiv de 1.150 de ori mai mare decât norma legală, în apa mării, la Fukushima Imaginea articolului Nivel al iodului radioactiv de 1.150 de ori mai mare decât norma legală, în apa mării, la Fukushima

Un nivel al iodului radioactiv de 1.150 de ori mai mare decât norma legală a fost măsurat în apa mării prelevată la aproximativ 30 de metri de reactoarele 5 şi 6 ale centralei nucleare Fukushima, din nord-estul Japoniei, a anunţat luni Agenţia pentru Siguranţă Nucleară. citeşte tot

Geoană, despre Wikileaks: Nu e stilul meu de conversaţie, că aş fi spus "I'm number one"...nu cred Imaginea articolului Geoană, despre Wikileaks: Nu e stilul meu de conversaţie, că aş fi spus

Fostul preşedinte al PSD Mircea Geoană a declarat, referitor la menţiunile la adresa sa din telegramele Wikileaks, că nu a avut negocieri secrete cu Traian Băsescu, că exprimări de genul "I'm number one" nu corespund stilului său de conversaţie şi că îl amuză că ar fi "ranchiunos". citeşte tot

Georgian Pop vorbeşte, în telegramele Wikileaks, despre Geoană, Năstase, Băsescu, Ponta, Udrea Imaginea articolului Georgian Pop vorbeşte, în telegramele Wikileaks, despre Geoană, Năstase, Băsescu, Ponta, Udrea

Conţinutul unor discuţii ale deputatului PSD Georgian Pop cu reprezentanţi ai ambasadei SUA, în care se vorbeşte, între altele, de persoane "proaste şi lacome" din partid care ar fi sperat să obţină acces la poziţii guvernamentale sau de "Presidential Paramour", este relevat de note ale ambasadei. citeşte tot

Nastasiu a afirmat că Patriciu şi Hayssam sunt suspectaţi de implicare în trafic de arme Imaginea articolului Nastasiu a afirmat că Patriciu şi Hayssam sunt suspectaţi de implicare în trafic de arme

Ciprian Nastasiu, procurorul care a investigat dosarul privind programul ONU "Petrol contra hrană", le-ar fi povestit diplomaţilor americani de la Bucureşti că proprietarul Rompetrol, Dinu Patriciu, şi omul de afaceri Omar Hayssam ar fi suspectaţi de implicare în trafic de arme. citeşte tot

WikiLeaks: Hrebenciuc a discutat cu Udrea la restaurant, încercând să evite suspendarea lui Băsescu Imaginea articolului WikiLeaks: Hrebenciuc a discutat cu Udrea la restaurant, încercând să evite suspendarea lui Băsescu

Viorel Hrebenciuc le-a spus oficialilor de la Ambasada SUA la Bucureşti, în aprilie 2007, că avea rezerve privind suspendarea preşedintelui Traian Băsescu şi că a încercat să o evite, precizând că s-a întâlnit cu Elena Udrea la un restaurant, dar a fost refuzat, potrivit unei telegrame WikiLeaks. citeşte tot

Wikileaks (2004) - Băsescu: PSD vrea să-l şantajeze pe Voiculescu pentru a păstra alianţa cu PUR Imaginea articolului Wikileaks (2004) - Băsescu: PSD vrea să-l şantajeze pe Voiculescu pentru a păstra alianţa cu PUR

Preşedintele Băsescu i-a spus ambasadorului american la Bucureşti, la câteva zile după ce a fost ales, în 2004, că PSD îi arătase deja dosare compromiţătoare despre Dan Voiculescu, insinuând că informaţiile ar putea fi dezvăluite pentru a dăuna astfel viitoarei coaliţii cu partidul acestuia, PUR. citeşte tot

Geoană ar fi spus în 2007 că s-a întâlnit în secret cu Băsescu şi că PSD l-ar "omorî" dacă s-ar afla Imaginea articolului Geoană ar fi spus în 2007 că s-a întâlnit în secret cu Băsescu şi că PSD l-ar "omorî" dacă s-ar afla

Mircea Geoană le-ar fi spus în 2007 oficialilor americani că şi-a dat toată silinţa să găsească o soluţie amiabilă prin care să nu se ajungă la suspendarea preşedintelui Băsescu şi că s-ar fi întâlnit în secret cu şeful statului de două ori, arătând că oamenii din partid l-ar "omorî" dacă ar afla. citeşte tot

Birou Notarial Bucuresti

Baloane

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu